MENIU

Viaţa pe Pământ există de aproape 1,5 miliarde de ani

FOTO: chem11.proboards.com

O echipă internaţională de geologi a descoperit că organisme multicelulare existau pe Pământ cu 400 de milioane de ani mai devreme decât se credea iniţial.

Descoperirea a fost publicată în Proceedings of the National Academy of Science şi vrea să pună capăt speculaţiilor cu privire la vârsta bazinului Vindhyan din  India centrală.

Controversa a început în 1998, odată cu descoperirea a două fosile care îi punea pe oamenii de ştiinţă în conflict cu privire la vârsta bazinelor sedimentare Vindhyan din India şi care se întind pe o suprafaţă de 100.000 de kilometri pătraţi.

La momentul respectiv, geologul Indian, Dr. Rafat Azmi a afirmat că a găsit câteva fosile care erau asemănătoare cu cele din era Cambriană (500-600 de milioane de ani) deja descoperite.

Dr. Adolf Seilacher, a descoperit însă o serie de mini-tuneluri despre care susţinea că reprezentau urmele unor organisme complexe, asemănătoare râmelor, care ar fi avut o vârstă de aproximativ 1,2 miliarde de ani.

În jurnalul Proceedings of the National Academy of Science, autorii au descoperit discrepanţe între cele două rapoarte. Au fost identificate anumite erori în rapoartele profesorului Azmi care sugerau că fosilele descoperite de acesta nu ar fi existat niciodată.

În noul raport însă, cercetătorii afirmă că fosilele lui Rafat Azmi sunt reale, dar sunt mai vechi cu un miliard de ani mai mult decât s-a crezut.

Mai multe articole despre:
viaţă fosile