MENIU

Veste excelentă. Ieşirea pacienţilor din comă, prognozată cu ajutorul unei metode revoluționare

Identificarea cu certitudine a cazurilor în care un pacient poate să se trezească din comă, pentru ca medicii să poată să decidă dacă vor continua sau vor opri serviciile medicale de menţinere a funcţiilor vitale, pare să devină o realitate.

O tehnică promiţătoare este testată în această perioadă de oamenii de ştiinţă cu speranţa, pe termen lung, de a evita situaţiile în care rudele persoanelor aflate în comă îşi fac procese de conştiinţă, a scris Agerpres.

Publicat la sfârşitul lunii februarie în revista Lancet Neurology, studiu vizează un tip specific de come, care apar în urma unui stop cardiac. Cercetarea a fost realizată pe un eşantion de 200 de pacienţi adulţi aflaţi în comă pentru perioade de cel puţin şapte zile şi s-a desfăşurat în 14 centre medicale din Franţa, Italia şi Belgia.

Cercetătorii au aplicat pacienţilor o tehnică specială de IRM (imagistică prin rezonanţă magnetică) pentru a măsura mişcarea apei din materia albă din creier, ce permite conexiunile dintre neuroni.

Mai multe articole despre:
spital comă pacient