MENIU

Vanghelie spune că afirmaţia lui despre serviciile secrete poate fi considerată "un pamflet"

M. Vanghelie: Arhiva de la Doi şi-un sfert este pe mâini bune, în anumite locuri, tocmai acolo unde ar trebui să fie păstrată
Foto: cronicavip.ro

Marian Vanghelie dă înapoi. Nu mai susţine că ştie unde a ajuns arhiva Serviciului Secret al Ministerului de Interne şi nici că ştie că aceasta conţine lucruri compromiţătoare despre Traian Băsescu, Elena Udrea sau Elena Băsescu. Acum, liderul PSD Bucureşti ne sugerează că putem citi ca pe un pamflet tot ce a spus el despre servicii.

"Arhiva de la Doi şi-un sfert este pe mâini bune. Este în anumite locuri, bănuiesc, tocmai acolo unde ar trebui să fie păstrată până acuma să nu fie dată pe piaţă ca preşedintele să suporte consecinţele. Din discuţii am aflat că a fost mutată. Tot apăsând ba dânsul, ba dânsa, ba dânsul, ba dânsa, (Traian Băsescu şi Elena Udrea, n.r.), cred că s-au încurcat în butoane", a explicat, luni, Marian Vanghelie.

La şcoala de vară a tinerilor social-democraţi de sâmbătă, Marian Vanghelie, liderul PSD Bucureşti, a ameninţat că va face uz, în campania electorală, de unele informaţii compromiţătoare la adresa lui Traian Băsescu. Mai mult, Vanghelie susţinea că arhiva Doi şi-un sfert conţine şi informaţii compromiţătoare despre Elena Băsescu şi Elena Udrea pe care le va face publice, de asemenea.

Citeşte şi...