Val Vâlcu: "Afaceristul" Tăriceanu a câştigat şi din înfrângere
Ca orice om de afaceri, Tăriceanu va scoate profit şi din înfrângerea suferită în faţa lui Antonescu. Pierderile potenţiale nu sunt de ignorat. Cum spunea noul preşedinte al PNL, un şef de partid numeşte miniştrii. Dacă ţinem cont de sumele vehiculate la bursa zvonurilor, se pierd câteva milioane bune de euro, odată cu funcţia… cu condiţia participării la guvernare. Or, tocmai acest lucru era imposibil, cu Tăriceanu la cârma PNL şi Băsescu la cârma ţării. Discursul lui Antonescu a propus delegaţilor liberali mai multă deschidere. Unii au înţeles asta ca pe o invitaţie la guvernare, prin împăcarea cu PD-L, după plecarea lui Tăriceanu. Deci, fiindcă n-ar fi avut cum să ajungă în poziţia de a pune miniştrii, Tăriceanu n-a pierdut nimic, chiar dacă Antonescu i-a luat locul. La capitolul beneficii, Tăriceanu va face economii la plata avocaţilor, ceea ce nu este de ici, de colo. Trecut pe o linie secundară, în afara drumurilor care duc la Cotroceni, nu se va ciocni de expresul DNA, de exemplu.