MENIU

Unsprezece persoane au murit din cauza frigului, în ultima săptămână

zeci de oameni fără adăpost au juns la spital cu hipotermie

În săptămâna 13-21 decembrie, în România au fost înregistrate 11 decese prin hipotermie, unul în judeţul Neamţ şi câte două în judeţele Arad, Bacău, Constanţa, Prahova şi Suceava, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Luni dimineaţă, în unităţile de primiri-urgenţe (UPU) se aflau, pentru îngrijiri medicale, treizeci de persoane care reprezintă cazuri sociale. În aceste unităţi, spun reprezentanţii MS, nu au fost semnalate disfuncţionalităţi în acordarea asistenţei medicale de urgenţă, singurele probleme apărute fiind legate de blocarea câtorva ambulanţe în trafic, în judeţele Buzău, Brăila şi Galaţi.

Ministerul Sănătăţii recomandă ca, în aceste zile cu temperaturi extrem de scăzute, să se evite deplasările în spaţii deschise şi expunerea la frig, mai ales în cazul persoanelor vârstnice şi cu afecţiuni cardiace, să se consume alimente bogate în proteine şi grăsimi nesaturate, fructe, legume şi să se evite consumul de băuturi alcoolice. De asemenea, Ministerul recomandă ca părinţii să nu îşi lase copiii singuri în autovehiculele parcate.