MENIU

Universitatea Spiru Haret vrea să deschidă sediu şi în Germania, deşi a emis până acum peste 100.000 de diplome nule

Foto: cotidianul.ro

Universitatea „Spiru Haret“, cu peste 100.000 de absolvenţi nerecunoscuţi în ţară, îşi deschide o filială în Germania, prin lobby-ul unui membru al Bundestagului, căruia rectorul Aurelian Bondrea i-a oferit titlul de profesor asociat şi o perspectivă de afaceri.

Cel care a înlesnit deschiderea Centrului pentru învăţământ la distanţă din Berlin al Universităţii „Spiru Haret“ este parlamentarul german Joachim Gunther, membru al Partidului Liberal Democrat din Germania.

Relaţia strânsă dintre Aurelian Bondrea, rectorul Universităţii „Spiru Haret“, şi Gunther a fost afişată cu ostentaţie de instituţie, dar nici oficialul german nu a avut reţineri.

Astfel, la inaugurarea centrului de la Berlin, parlamentarul a recunoscut că a făcut demersuri pentru deschiderea unui nou centru în Germania, de data aceasta la Plauen, în landul Saxonia, oraşul său natal.

"Nu există aproape deloc universităţi est-europene aici", a argumentat Gunther. Vezi articolul complet pe cotidianul.ro

Mai multe articole despre:
educaţie MEC ilegal Spiru Haret FR ID