MENIU

Universitatea Spiru Haret va sesiza Comisia de abuzuri din Camera Deputaţilor şi Senat

Foto: wordpress.com
Universitatea Spiru Haret condamnă campania furibundă declansată de ministrul Ecaterina Andronescu

Universitatea Spiru Haret a decis joi să sesizeze Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei si pentru petiţii a Camerei Deputaţilor si Senatului cu privire la acţiunile injuste ale ministrului Ecaterina Andronescu îndreptate împotriva Universităţii Spiru Haret şi a învăţământului privat în ansamblu, potrivit unui comunicat de presă.

Spiru Haret solicită Comisiei să se întrunească în regim de urgenţă pentru analizarea acestei situaţii.

"Zilnic, Ministerul aduce prejudicii de imagine unui număr important de profesori de prestigiu si unui număr si mai însemnat de absolvenţi de facultate care au fost deja legitimaţi pe piaţa muncii", arată comunicatul.

"USH îi îndeamnă pe toţi cei care doresc să beneficieze de cursurile accesibile ale acestei Universităţi de prestigiu, recunoscută internaţional, să se înscrie la examenul de admitere, fără nici cea mai mică temere cu privire la viitor. Spiru Haret nu va fi desfiinţată asa cum anumite grupuri interesate încearcă să susţină în presă la nivel de zvon. Vom continua dezvoltarea calităţii procesului de învăţământ, vom continua investiţiile în infrastructură si vom continua să fim cea mai importantă instituţie de învăţământ privat", se spune în comunicatul de presă.

"Universitatea Spiru Haret condamnă campania furibundă declansată de ministrul Ecaterina Andronescu împotriva celei mai prestigioase instituţii de învăţământ particular din România. Considerăm că acţiunile coordonate de ministrul Educaţiei sunt de rea credinţă, lipsite de fundament legal si posibil justificate de interese legate de favorizarea concurenţei. Nimic nu poate justifica comportamentul incorect al Ministerului care, sub pretextul unui control, culege informaţii si documente de la sediul USH, pe care le răspândeste ulterior în presă deformat, precum un vânător de recompense", se mai arată în comunicat.

Universitatea Spiru Haret declară că nu are nimic de ascuns şi că este dispusă să pună la dispoziţia presei orice fel de documentare. Conducerea universităţii precizează că nu poate accepta execuţii sumare, venite exact în perioada de înscriere la admitere.

"Cel mai important lucru este ca legea să fie respectată, iar USH a respectat-o ad literam", potrivit Universităţii.