Un studiu confirmă rolul important al internetului în campania prezidenţială din SUA
Mai mult de jumătate dintre adulţii americani au recurs la internet în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2008 din Statele Unite, susţinătorii lui Barack Obama fiind cei mai activi online, potrivit unui studiu.
Astfel, 55% dintre americanii care au împlinit vârsta minimă pentru a vota şi 74% dintre utilizatorii de internet au declarat că l-au folosit ca să adune informaţii despre alegeri sau ca să comunice cu alţi utilizatori despre acest subiect, arată studiul.
De asemenea, procentul americanilor care au folosit internetul ca sursă principală de informare în ceea ce priveşte alegerile a a crescut în 2008 cu peste 100% faţă de 2000, ajungând de la 11% la 26%, afirmă raportul.
Platformele de socializare precum Facebook şi MySpace şi cele de tipul Youtube, au jucat un rol major, pentru că alegătorii le-au folosit pentru a-şi exprima opiniile personale şi pentru a încerca să obţină susţinere pentru cauza lor.
În total, 45% dintre utilizatorii de internet susţin că au urmărit înregistrări video despre alegeri, iar 33% spun că au făcut schimb de informaţii cu caracter politic în format electronic, pe internet. În plus, 52% dintre utilizatorii de site-uri de socializare susţin că le-au folosit în scopuri politice.
"Alegătorii din 2008 nu au fost pasivi în procesul politic", subliniază Aaron Smith, principalul autor al studiului. "Ei au avut acces la o gamă largă de instrumente electronice şi de tehnologii pentru a se implica în cursă, pentru a-şi exploata creativitatea cu scopul de a susţine candidatul lor preferat şi de a-şi uni forţele cu cei care împărtăşesc obiectivele lor", explică Smith.
Potrivit mai multor experţi, faptul că Barack Obama a folosit intens internetul pentru a strânge fonduri şi a recruta voluntari a contribuit destul de mult la victoria sa din 4 noiembrie. Raportul arată că 15% dintre susţinătorii săi au declarat că au făcut donaţii pentri a-l susţine, spre deosebire de 6%, pentru republicanul John McCain.
Studiul se bazează pe un sondaj realizat pe un eşantion de 2.254 de adulţi, între 20 noiembrie şi 4 decembrie 2008, iar marja de eroare este de plus,minus 2%.