MENIU

Un scandal de interceptări telefonice riscă să arunce Portugalia în criză politică

Foto: jurnalul.ro

La două zile după victoria socialiştilor la alegerile legislative, preşedintele de centru-dreapta Anibal Cavaco Silva a declanşat o furtună politică în Portugalia, acuzând partidul premierului José Socrates de "manipulări grave" în timpul campaniei electorale.

Miercuri, scandalul se afla pe prima pagină a presei portugheze, care îl critica în unanimitate pe şeful statului pentru că a declanşat "un război deschis" cu premierul, pe care va trebui să îl reconfirme la conducerea guvernului.
Chiar şi seriosul cotidian Diario Economico a lansat critici la adresa preşedintelui, acuzându-l că "a pus paie pe foc", înainte de "formarea unui guvern socialist minoritar, evident fragil". "Portugalia are deja multe probleme economice şi sociale de rezolvat. O criză politică este ultimul lucru de care aveam nevoie", scrie publicaţia.

Tăcut în timpul campaniei electorale, Cavaco Silva, 70 de ani, a renunţat marţi seara la tradiţionala sa reţinere, pentru a-i acuza pe "membrii Partidului Socialist de la guvernare" într-un scandal de interceptări telefonice.
Acest scandal privind o eventuală spionare a preşedinţiei de serviciile premierului a provocat, cu mai puţin de o săptămână înaintea scrutinului legislativ, destituirea purtătorului de cuvânt al preşedinţiei portugheze. Fernando Lima a fost acuzat că a furnizat presei detalii despre bănuielile preşedintelui, pentru a întreţine teoria "asfixierii democraţiei", principala temă de campanie a Partidului Social-Democrat (PSD), al cărui membru este Cavaco Silva.

Aceste bănuieli ar fi apărut după ce responsabili ai Partidului Socialist i-au acuzat pe membrii administraţiei prezidenţiale că au participat la redactarea programului electoral al PSD, potrivit informaţiilor publicate de cotidianul Publico, ce citează "o sursă apropiată preşedinţiei".

"Am fost surprins de declaraţiile din august ale unor personalităţi ale partidului de guvernare care au cerut preşedintelui să-şi întrerupă concediul şi să dea explicaţii în legătură cu participarea unor membri ai aparatului prezidenţial la elaborarea programului PSD", a declarat marţi preşedintele Cavaco Silva.

El a afirmat că aceste zvonuri, pe care le-a calificat drept "minciuni", au avut două obiective: "să-l atace pe preşedintele PSD şi să deturneze atenţia de la dezbaterea electorală şi de la problemele care îi preocupă pe cetăţeni".  "Limitele toleranţei şi decenţei au fost depăşite", a mai afirmat Cavaco Silva, care a denunţat "grave manipulări".

Fără să dezmintă sau să confirme bănuielile de spionaj, a precizat că a cerut verificarea sistemului informatic al preşedinţiei, care prezintă "vulnerabilităţi".
La întrebările presei, José Socrates a refuzat miercuri să intre "într-o polemică ce nu contribuie la prestigiul instituţiilor republicii", afirmând că doreşte "să menţină o relaţie instituţională potrivită şi corectă" cu şeful statului. 

În numele PS şi al premierului, Pedro Silva Pereira, un apropiat al lui Jose Socrates, a menţionat că preşedintele "şi-a ales cel mai prost moment pentru a arunca ţara în certuri artificiale şi în polemici inutile, mai ales că acestea au la bază bănuieli absurde şi total nefondate". Potrivut Constituţiei, Cavaco Silva va trebui să-l numească pe viitorul premier ţinând cont de rezultatele electorale, al căror rezultat va fi publicat la 7 octombrie, şi după "consultări cu celelalte partide".