MENIU

Un român a murit şi trei au fost răniţi într-un accident rutier în Ungaria

Foto: baptistasegely.hu

Un român a murit şi alţi trei au fost răniţi grav într-un accident rutier petrecut în Ungaria, în apropiere de graniţa cu Croaţia. Un autocar înmatriculat în România s-a ciocnit cu un camion, tot românesc, şi apoi s-a răsturnat pe autostradă.

Accidentul s-a produs în timpul nopţii. După impact, mai mulţi pasageri din autocarul de zece locuri au fost aruncaţi afară. Unul dintre ei a murit pe loc. Cei trei răniţi au fost duşi la un spital din apropiere. Traficul pe autostradă a fost blocat cinci ore, din cauza accidentului.