MENIU

Un român a fost condamnat în Franţa pentru răpirea unei compatrioate de 14 ani

Foto: signalhillpd.org

Justiţia franceză a condamnat miercrui la 16 luni de închisoare cu executare un român de 22 de ani care a răpit şi sechestrat timp de câteva ore o româncă de 14 ani, de care era îndrăgostit şi cu care voia să se căsătorească, în pofida refuzului ei, relatează AFP.

Aflat în închisoare din septembrie 2007, Bogdan Anghel va fi eliberat în câteva zile, pentru că şi-a executat deja pedeapsa. Procurorul ceruse pentru el doi ani de închisoare la tribunalul corecţional din Bobigny, în regiunea pariziană.

Vărul său, în vârstă de 24 de ani, şi prietena acestuia, găsiţi vinovaţi de complicitate, au fost condamnaţi la un an, respectiv 10 luni de închisoare cu executare. Condamnaţii trebuie să plătească şi despăgubiri de 2.500 de euro adolescentei numite Rodica, răpită în 18 septembrie 2007 din faţa domiciliului său de la Montreuil, în apropiere de Paris.

Potrivit lui Bogdan, Rodica a urcat "de bunăvoie" în maşina lor. Tânărul a fost arestat după şase ore de poliţia din Bourges, centru, după un apel telefonic al mamei fetei, care a ajutat poliţia să o găsească şi să o elibereze teafără şi nevătămată.

Cu două zile mai devreme, părinţii Rodicăi şi ai lui Bogdan se întâlniseră pentru a discuta despre căsătoria celor doi, dar fata şi mama ei au refuzat categoric, a spus procurorul, vorbind despre "fapte intolerabile", "învechite" şi "şocante" faţă de fetele din comunitatea română.
Mai multe articole despre:
Franţa români rapire condamnare