MENIU

Un poliţist din Iaşi a fost lovit în plin de maşina pe care voia să o oprească. VEZI IMAGINI

FOTO: RTV
Şoferul care l-a lovit avea permis de conducere de doar o lună. Acum, acesta este cercetat penal pentru vătămare din culpă.

Meseria de poliţist în România se dovedeşte a fi una extrem de periculoasă. Sâmbătă noaptea, un agent rutier din Iaşi a fost grav rănit după ce maşina pe care a vrut să o oprească l-a lovit în plin.

Accidentul a avut loc la ieşirea din Iaşi, pe drumul european 583. Tânărul agent se afla în misiune, echipat cu vestă reflectorizantă, iar strada era luminată.

El i-a făcut unui şofer semn să oprească pentru un control de rutină, însă a fost lovit în plin şi aruncat câţiva metri pe asfalt. Poliţistul a ajuns la spitalul de Urgenţă Sfântul Ioan din Iaşi cu umărul stâng luxat, cu traumatism cranio-cerebral şi contuzii toracice.

Şoferul care l-a lovit avea permis de conducere de doar o lună. Acum, acesta este cercetat penal pentru vătămare din culpă. 

Mai multe articole despre:
accident Iaşi poliţist şofer control