Răsturnare de situația în cazul așa-zisei "CRIME" de la Clubul Pensionarilor. Ce s-a întâmplat, de fapt?
Răsturnare de situația în cazul așa-zisei "crime" de la Clubul Pensionarilor din Mangalia. Deși moartea unui bărbat de 64 a fost pus, inițial, pe seama unei agresiuni comise din cauza unui joc de table, legiștii au stabilit că decesul a fost cauzat, de fapt, de o insuficiență cardiacă.
Bărbatul în vârstă de 64 de ani care a murit, duminică, într-un club al pensionarilor din Mangalia a decedat din cauza unei insuficienţe cardiace, anunţă anchetatorii, care afirmau iniţial că moartea a survenit după ce victima fusese agresată de un alt bărbat, de 71 de ani. Rănile pe care bărbatul le avea pe corp nu au dus însă la decesul acestuia, a transmis IPJ Constanța.
”În urma efectuării necropsiei s-a stabilit ca moartea a fost neviolentă şi a survenit ca urmare a producerii unei insuficienţe cardiace. Totodată, s-a stabilit ca leziunile traumatice nu au legătură de cauzalitate cu decesul. Astfel, procurorul de caz (...) a apreciat că la acest moment nu se impun a fi luate măsuri preventive faţă de autor”, au transmis, luni, reprezentanţii IPJ Constanţa.