MENIU

Un permis auto obţinut la Argeş a costat 11.400 de lei, 1.000 de euro şi un kilogram de brânză

Foto: thesunblog.com

Un inculpat în dosarul permiselor obţinute fraudulos în Argeş, Florin Stoica, a declarat joi, la Curtea de Apel Mureş, că a plătit pentru schimbarea domiciliului şi pentru obţinerea permisului mai multe sume de bani, în total 11.400 de lei, 1.000 de euro şi un kilogram de brânză.

Stoica a explicat în faţa instanţei cum a procedat pentru a-şi lua permisul şi a indicat persoanele care l-au ajutat: iniţial s-a întâlnit cu un intermediar, Dumitrescu Eduard (Edi), pe care l-a cunoscut prin alţi doi intermediari, care l-a ajutat să îşi facă mutaţia în Argeş, tot el fiind şi cel care i-a explicat că în sala de examen va avea însemnate răspunsurile corecte pe chestionar.

După ce a trecut examenul în sală, pentru traseu, "Edi" i-a mai cerut 200 de euro pentru a nu da proba practică. Stoica i-a spus că nu are decât 400 de lei şi i-a promis că-i aduce un kilogram de brânză atunci când urma să revină să îşi ridice permisul.

Inculpatul susţine că el ştia care erau tarifele: 3.500 de euro pentru categoria B şi 4.000 de euro pentru restul categoriilor. Din aprilie până în iulie 2008, când a predat permisul procurorului, Florin Stoica susţine că nu a condus decât un tractor pe drumurile din comună.

"În momentul în care am început să fac aceste demersuri, ştiam că nu fac bine şi regret fapta, dar atunci aşa am înţeles să acţionez", a declarat el în faţa instanţei. Stoica a declarat că a făcut şcoala de şoferi la Mediaş, dar că nu a avut încredere să susţină examenul pentru permis.

Săptămâna trecută, la Curtea de Apel Mureş a fost audiat Constantin Tinca, instructor auto, trimis în judecată în stare de arest preventiv, care a declarat că îi dădea fostului şef al SPCRPCIV Argeş, comisar-şef Gheorghe Vlăsceanu, între 300 şi 450 de euro pentru ca unii dintre elevii săi să ia permisul.

Tinca a spus că a intervenit pentru 12 persoane "care, deşi erau bine pregătite, nu reuşeau să facă mai mult de 21 de puncte la examenul teoretic". Tinca a explicat că el comunica prin SMS cu Vlăsceanu, căruia îi trimitea numele candidatului care trebuia ajutat, iar seara îi dădea banii.

Tinca a mai declarat că şcolile de şoferi s-au înmulţit în Argeş din cauză că "a înflorit afacerea cu pemise obţinute în mod fraudulos" şi nicidecum pentru că a crescut numărul candidaţilor. El a spus chiar că un alt inculpat, tot patron de şcoală de şoferi, Marian Ene, era un contribuabil mult mai generos la Vlăsceanu.

Dintre cei 28 de inculpaţi în acest dosar, 22 sunt în stare de arest. DNA a trimis în judecată, pe 6 decembrie 2008, 28 de persoane, dintre care 22 în stare de arest preventiv, în legătură cu fraudarea examenelor pentru obţinerea permisului de conducere la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Argeş.

Potrivit unui comunicat din decembrie al Direcţiei Generale Anticorupţie, în primă fază au fost identificate peste 1.400 persoane care şi-au schimbat domiciliul pe raza judeţului Argeş şi au obţinut permise de conducere, iar ulterior s-a stabilit că, în perioada 01 ianuarie 2006 - iunie 2008, pe raza judeţului Argeş, şi-au stabilit domiciliul şi au obţinut permise de conducere aproximativ 3.200 persoane.

Reamintim că scandalul permiselor Argeş a început în luna iunie 2008. Curtea de Apel Bucureşti a emis, pe 15 iunie 2008, primele mandate de arestare în acest dosar pe numele a 17 persoane. Printre cei 17 se aflau comisarul şef al Serviciului Permise şi Înmatriculări Auto Argeş, Codruţ Gheorghe Vlăsceanu, Vasile Voinea, şeful Şcolii de şoferi Comes din Piteşti, Constantin Tincă, şi preotul Laurenţiu Floroiu.

Mai multe articole despre:
Argeş mită permis permis auto brânză inculpat