Un muncitor a fost demis şi alţi şapte penalizaţi, după ce un copil a murit într-un parc din Târgovişte
Copilul de şase ani a murit strivit de un leagăn, care a căzut peste el în parc.
Un muncitor a fost dat afară şi alţi şapte au fost penalizaţi în urma accidentului de la Târgovişte în care un copil de şase ani a murit după ce un leagăn a căzut peste el în parc. Ancheta primăriei a demonstrat că leagănul nu a fost amplasat şi asigurat corespunzător.
Reprezentanţii primăriei au declarat că în cazul celor sancţionaţi financiar, au aplicat sancţiunile maxime admise de lege.