MENIU

Un militar britanic din Afganistan a fost arestat pentru dezvăluirea unor informaţii secrete

Foto: gandul.info

Un ofiţer britanic a fost arestat în Afganistan, fiind acuzat că a încălcat caracterul secret al informaţiilor oficiale, a anunţat miercuri Ministerul britanic al Apărării, relatează AFP.

"Putem confirma că un ofiţer al forţelor terestre britanice a fost arestat în Afganistan fiind suspectat că a încălcat legislaţia" privitoare la caracterul secret al informaţiilor oficiale, a spus un purtător de cuvânt.

"Va fi repatriat în Marea  Britanie pentru a fi interogat. Ancheta a fost predată de Ministerul britaic al Apărării către Scotland Yard şi acum este analizată", a spus sursa, precizând că nu vor fi furnizate deocamdată alte detalii.

Potrivit The Sun, militarul respectiv are 48 de ani şi ar fi avut legături cu o angajată a unei organizaţii umanitare din Afganistan, căreia i-ar fi transmis date sensibile legate de numărul de victime civile. 

În noiembrie, un caporal britanic care a lucrat ca translator pe lângă comandantul trupelor NATO din Afganistan în 2006, a fost condamnat la zece ani de închisoare pentru spionaj în beneficiul Iranului.

Circa 8.300 de militari britanici se află în Afganistan, majoritatea în provincia Helmand, iar 143 militari britanici au fost ucişi în această ţară din 2001. 

Mai multe articole despre:
Iran Afganistan spionaj informaţii secret