MENIU

Un membru BEC a fost prezent la petrecerea PD-L din seara alegerilor, alături de Traian şi Elena Băsescu

FOTO: ziare.com
Vicepreşedintele AEP, Ana Maria Pătru, a stat la masă cu liderii PD-L

Alegerile europarlamentare iscă un nou scandal. Liberalii protestează pentru că un membru al Biroului Electoral Central a participat la petrecerea de alegeri a PD-L. Persoana în cauză este Ana Maria Pătru, membru BEC şi vicepreşedinte al Autoritaţii Electorale Permanente. Acesta este unul din motivele pentru care PNL susţine că nu a semnat procesul verbal final al euroalegerilor.

Duminică seara, după închiderea urnelor, Ana Maria Pătru, vicepreşedinte al Autorităţii Electorale Permanente şi membru al BEC, şi-a făcut apariţia în restaurantul Pescăruş din Capitală alături de liderii marcanţi ai PD-L şi de Traian, Ma­ria şi Elena Băsescu pentru a sărbători victoria mezinei prezi­den­ţiale în euroalegeri.

Liberalii sunt supăraţi şi spun că acesta este unul dintre motivele pentru care nu au semnat procesul verbal final al algerilor europene.

"Din punctul nostru de vedere este o încălcare a legii, este un comportament nefiresc, imoral, ilegal", a declarat Alina Gorghiu.

Ana Maria Pătru a ajuns în conducerea Autorităţii Electorale Permanente în martie 2007, cu doua luni înaintea referendumului pentru suspendarea preşedintelui. A fost propusă chiar de Preşedinţie. Dar înainte de a deveni înalt funcţionar, Pătru a fost vicepreşedinte al PD Vălcea. În prezent Ana Maria Pătru este vicepreşedinte al Autorităţii Electorale Permanente şi implicit membru BEC. Adică printre altele are pe mână rezolvarea reclamaţiilor privind eventuale fraude electorale. Mai mult, BEC şi Autoritatea Electorală Permanenta gestionează şi listele suplimentare care alimentează suspiciunile de fraudare a alegerilor prin turism electoral.