Un hotel invizibil va fi lansat în Laponia anul viitor
Fiecare cameră a hotelului, care va fi amplasată într-un copac, are forma unui cub din aluminiu şi sticlă, suspendat la 15 metri de pământ.
Pereţii exteriori ai camerei de sticlă au proprietăţile unei oglinzi, astfel hotelul fiind camuflat perfect în mediul înconjurător.
Excentricii care vor dori să testeze condiţiile din hotelul invizibil vor avea acces înăuntru doar pe o scară din frânghii.
Proprietarii hotelului, Britta şi Kent Lindvall, împreună cu partenerul lor, Bertil Harstrom, vor să le ofere viitorilor clienţi o experienţă cât mai aproape de natură.
“Nu este vorba numai despre a muta o casă într-un copac. Am vrut să oferim un design deosebit”. “Vrem să oferim o experienţă unică, în natură, cu servicii deosebite”.
Hotelul va începe să facă rezervări în a doua parte a acestui an. Preţul unei nopţi va fi între 250 şi 400 de euro, potrivit primelor estimări ale proprietarilor hotelului.