MENIU

Un evreu a fost ales în conducerea Fatah, o premieră absolută

Foto: hughpages.com

Un evreu de naţionalitatea israeliană, militantul antisionist Uri Davis, a fost ales în conducerea Fatah, o premieră absolută, au anunţat surse din partidul palestinian.

În vârstă de 66 de ani, Uri Davis, profesor de sociologie la universitatea Al-Qods, a fost ales în Consiliul Revoluţionar al Fatah, partidul condus de preşedintele palestinian Mahmoud Abbas.

"Sunt foarte mişcat de acest vot, în care văd o dovadă de încredere, nu numai faţă de mine, dar şi faţă de linia politică pe care am apărat-o în faţa Consiliului, care se inspiră din lupta lui Nelson Mandela împotriva apartheidului în Africa de Sud, a declarat el.

Născut în 1943 în teritoriile palestiniene, având naţionalitate israeliană şi britanică, Uri Davis se defineşte drept un "palestinian, evreu, antisionist". Profesorul a declarat că "vrea să reprezinte în Consiliul Revoluţionar sutele de militanţi care nu sunt arabi şi care au participat la lupta palestiniană".

Davis este membru Fatah din 1984. Şi-a început activitatea politică în anii '60, ca militant pentru drepturile omului, implicat în special în lupta împotriva confiscărilor de terenuri aparţinând minorităţii arabe. El denunţă în mod regulat Israelul drept un "stat al apartheidului", cere "boicotarea produselor şi instituţiilor sale" şi formarea unui "stat democratic comun cu palestinienii".

Profesorul trăieşte în Cisiordania, unde s-a căsătorit cu o palestiniană.
Evreul a ocupat poziţia 31 din totalul de 80 de membri ai Consiliului Revoluţionar aleşi la Congresul Fatah, deschis în 4 august la Bethleem, în Cisiordania.

Consiliul Revoluţionar este a doua instanţă ca importanţă în Fatah, după Comitetul Central.

Mai multe articole despre:
Palestina Fatah Cisiordania