Un avion a ieşit de pe pistă pe aeroportul din Oradea în momentul aterizării
Incident pe aeroportul din Oradea! Un avion care venea de la Bucureşti şi aducea oaspeţii lui Ion Ţiriac la Oradea, pentru partida de vânătoare de la Balc, a ieşit de pe pistă. Între cei care se aflau la bord se numără fiul lui Ion Ţiriac şi omul de afaceri Elan Schwartzenberg.
Incidentul aviatic este anchetat de o comisie a Aviaţiei Civile. Doi inspectori au sosit noaptea trecută la Oradea. Ei au discutat cu lucrătorii din aeroport şi cu piloţii, după care au început cercetările la faţa locului. Inspectorii au analizat fiecare centimetru din pista de aterizare şi au făcut măsurători, după care vor analiza cele două cutii negre ale avionului.
Avionul, aparţinând Ţiriac Air, venea de la Bucureşti şi avea la bord zece persoane, invitaţi ai omului de afaceri Ion Ţiriac. Avionul a aterizat la ora 15.30. În acel moment, trenul de aterizare s-a rupt, iar aeronava companiei Ţiriac Air a ieşit de pe pistă. În acest moment, alături de posibila defecţiune la trenul de aterizare este vehiculată drept posibilă cauză a incidentului şi vremea nefavorabilă. La faţa locului au sosit echipajele de pompieri. Pasagerii au fost duşi în salonul de protocol şi sunt în afara oricărui pericol.
''Condiţii meteo proaste, ceaţă, gheaţă pe pistă. Pilotul a fost deosebit, însă condiţiile meteo au fost nefavorabile. Am aterizat, am intrat pe câmp, am rupt un gard, am sărit un şanţ, pilotul a reuşit însă să nu intrăm cu botul în şanţ, să ne dăm peste cap cu avionul. Niciun pasager nu a fost rănit'', a povestit omul de afaceri, Elan Schwartzenberg, pasager al avionului.
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că s-au confruntat cu o vreme nefavorabilă încă de dimineaţă, însă au fost asigurate condiţiile pentru frânarea aeronavelor în siguranţă.
''Aeroportul îndeplinea toate condiţiile pentru operare. Condiţiile meteorologice au fost comunicate companiilor aeriene. Cei care au luat decizia de a opera au fost piloţii. Dar condiţiile sunt bune pentru a se opera. Astăzi au mai operat alte două companii aeriene care au aterizat fără probleme pe aeroport. Vizibilitatea era bună în condiţiile care sunt date pentru operarea aeroportului, frânarea a fost bună. Noi avem coeficientul de frânare 4, coeficientul maxim este 5'', a precizat Gheorghe Pasc, directorul Aeroportului Oradea.
La bordul avionului se aflau oameni de afaceri din România, invitaţi la partida de vânătoare organizată astăzi la Balc de Ion Ţiriac. Imediat după incident un alt avion, având la bord invitaţi ai omului de afaceri a încercat să aterizeze pe aeroportul din Oradea, însă după ce a survolat zona mai mult timp, fără a primi permisiunea de aterizare, a fost redirecţionat spre aeroportul din Cluj.
O parte dintre invitaţii la partida de vânătoare de la Balc au aterizat la Arad. Patru avioane din clasa business au aterizat pe Aeroportul Internaţional Arad, având la bord aproximativ 20 de persoane care participă la partida de vânătoare de la Balc, organizată de omul de afaceri Ion Ţiriac.
Avioanele trebuiau să aterizeze iniţial pe Aeroportul din Oradea, însă din cauza incindentului aviatic au fost redirecţionate spre Arad. Aparatele de zbor care au ajuns la Arad au decolat de pe aeroporturi din Germania, Austria şi Bucureşti. Cei aproximativ 20 de pasageri care au coborât la Arad au fost preluaţi de mai multe autoturisme pentru a fi transportaţi la Oradea. Printre cei care i-au aşteptat la Arad pe participanţii la partida de vânătoare a fost şi Ion Ion Ţiriac.
Aeroportul din Oradea a fost închis vineri seară din cauza ceţii.