Uleiul aruncat în reţeaua de canalizare este un factor de poluare
Un litru de ulei de bucătărie folosit şi vărsat la întâmplare, cum se întâmplă în România, poate polua un milion de litri de apă. Tocmai de accea, în vestul Europei, uleiul folosit nu se aruncă ci este colectat, pentru a fi neutralizat. În premieră în ţara noastră, membrii unor fundaţii ecologiste au organizat o acţiune de acest gen, la Miercurea Ciuc.
Voluntarii i-au îndemnat pe locuitori să aducă de acasă uleiul de care nu mai au nevoie.
Julia Miklos face parte din grupul iniţiator al acţiunii de colectare al uleiului şi crede că toţi putem avea o viaţă mai bună: "Ne-am gândit să facem o acţiune de colectare de la locatari, ca să ajutăm să trăim o viaţă mai bună şi peste 50 de ani."
Neobişnuiţi cu astfel de acţiuni, locuitorii din Miercurea Ciuc au reacţionat mai greu. Uleiul colectat va ajunge în Ungaria, unde va fi prelucrat şi transformat în aditiv biodisel. Voluntarii ecologişti au anunţat că vor mai organiza astfel de acţiuni în România.