MENIU

U2, primul album după o pauză de 5 ani

Foto: Gândul

După un cincinal de aşteptare, fanii U2 se simt din nou cei mai privilegiaţi dintre pământeni: favoriţii lor lansează un nou album şi, fireşte, pornesc - mai devreme sau mai târziu - într-un turneu de promovare. Discul cel proaspăt a fost botezat No Line on the Horizon şi va fi lansat, pentru conaţionalii din Irlanda, pe 27 februarie. Restul lumii va trebui să mai rabde până la începutul lunii martie (pe 2 ale lunii va ajunge pe piaţa europeană, iar o zi mai târziu - în Statele Unite).

Cei dintâi răsfăţaţi dintre admiratorii U2 sunt locuitorii Dublinului, care pot asculta deja primul extras pe single al albumului. Piesa Get On Your Boots se difuzează, de lunea aceasta, în reţeaua RTE. E un semn că Bono şi gaşca păstrează tradiţia, fiindcă de zeci de ani prietenul lor vechi David Fanning are prioritate când e vorba de difuzarea noilor producţii ale trupei. Se întâmplă la fel încă de la sfârşitul anilor '70, când U2 doar spera la faima mondială.

 

Citeşte mai mult în Gândul

Mai multe articole despre:
turneu U2 album