Trei români au fost condamnaţi pentru că au făcut trafic de persoane în Irlanda
Faimilia Fusteac ducea români în Irlanda, promiţându-le salarii de 2000 de euro.
Remus Fusteac, 41 de ani a fost condamnat la şapte ani de închisoare pentru trafic de persoane, crimă organizată, spălare de bani şi posesie de arme de foc. De asemenea şi fiul său, Sergiu, 21 de ani şi nepotul său Alexandru au fost condamnaţi la câte cinci ani de închisoare.
Faimilia Fusteac ducea români în Irlanda, promiţându-le salarii de 2000 de euro. Românii plăteau pentru intermediere câte 2.500 de euro, dar, odată ajunşi la faţa locului, trebuiau să muncească şapte zile pe săptămână, de la ora cinci dimineaţa până la miezul nopţii şi ameniţaţi, uneori chiar şi cu arma şi bătuţi, le predau banii traficanţilor.
S-au descoperit 28 de persoane în această situaţie, dar se presupune că ar fi vorba de mai multe. Se presupune că banda a câştigat mai mult de 100.000 de euro în ultimii doi ani.
Cei trei au fost identificaţi şi capturaţi de într-o operaţiune comună a Poliţiei Române şi a Poliţiei din Irlanda.