MENIU

Tratamentul hormonal la femeile aflate la menopauză creşte riscul de demenţă, potrivit unui studiu

Foto: gandul.info

Tratamentul hormonal la femeile aflate la menopauză poate produce accelerarea pierderii de ţesut cerebral, crescând riscul de demenţă din cauza afectării lobului frontal şi a hipocampului, potrivit unui studiu al cercetătorilor americani de la Universitatea Wake Forest.

Studiul a cuprins 1.400 de femei, iar imaginile prin rezonanţă magnetică ale creierului acestora, efectuate la opt ani de la începutul studiului, au arătat o reducere a volumului creierului celor care au fost supuse unui tratament hormonal.

Rezultatele cercetării arată că lobul frontal al femeilor care fac terapie hormonală este cu 2,37 centimetri cubi mai mic, în medie, decât cel al femeilor cărora le-a fost dat un medicament placebo în locul tratamentului hormonal. De asemenea, volumul hipocampului este redus, acesta fiind cu 0,10 centimetri cubi decât cel al femeilor care nu au făcut tratament hormonal.

"Rezultatele cercetării aduc o posibilă explicaţie pentru creşterea riscului de demenţă la femeile în vârstă care au urmat un tratament hormonal după menopauză", a declarat medicul Susan Resnick de la National Institute on Aging, care a condus studiul.

Cercetări precedente au arătat că tratamentul hormonal, cu sau fără progesteron, produce un risc de demenţă şi întreţine diminuarea capacităţilor cognitive la femeile de peste 65 de ani.
Mai multe articole despre:
tratament femei studiu demenţă menopauza