MENIU

Traian Băsescu: Nu este prioritar să răspund acum dacă voi candida sau nu

Traian Băsescu: Nu este prioritar să răspund acum dacă voi candida sau nu
Foto: rtv

"Am spus şi la Biroul Permanent al PD-L să nu se mai facă tot felul de afirmaţii în numele meu. Eu sunt prudent în momentul de faţă, aştept să treacă şi luna iunie şi răspund şi acum aşa cum am mai răspuns şi anume că nu este prioritar să vorbesc acum despre candidatura mea. Să vedem cum trecem de criză şi mai vorbim", a anunţat preşedintele Traian Băsescu în cadrul unei emisiuni la postul naţional de televiziune.

Potrivit analiştilor, dintre candidaţii anunţaţi pentru fotoliul de la Cotroceni, Traian Băsescu este cel mai avantajat candidat la preşedinţie.

Potrivit analistului politic Iosif Boda, "dacă Traian Băsescu intră în cursă, el este deja în finală, iar cei doi, Geoană şi Antonescu, vor trebui să joace semifinala".

În opinia sa, "Mircea Geoană ar avea un avantaj teribil dacă şi-ar lasă costumul de diplomat şi nu ar încerca să îmbrace costumul de şantierist".

Pentru Traian Băsescu, lupta dintre Crin Antonescu şi Mircea Geoană este benefică pentru că, "atunci când doi se bat, al treiela câştigă prin simpla neparticipare", a spus Cristian Pârvulescu, preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia.