Traian Băsescu a transmis un mesaj cu ocazia sărbătorilor Pascale
Pace, speranţă şi bucurie în lumina pascală. Este mesajul pe care preşedintele Traian Băsescu l-a transmis tuturor românilor şi în special militarilor români aflaţi departe de casă.
"Sărbătoare a speranţei şi a luminii, Sfintele Paşti sunt primite de fiecare dintre noi cu bucurie, redescoperind tradiţiile care fac parte din identitatea noastră şi regăsindu-ne în frumuseţea şi pacea bisericilor şi mănăstirilor din ţară.
De Paşti avem prilejul de a trăi valorile comuniunii în familie, împreună cu cei apropiaţi, dar şi cu cei care au nevoie de ajutorul nostru. În bucuria sărbătorilor, să nu uităm solidaritate şi să avem încredere că orice moment dificil poate fi depăşit.
Urările mele cele mai calde se îndreaptă acum, în mod
special, către românii de pretutindeni şi către militarii români aflaţi
departe de casă. Tuturor românilor care sărbătoresc astăzi Învierea
Domnului, le doresc pace, speranţă şi bucurie în lumina pascală!
Hristos a înviat!"