MENIU

Traian Băsescu a oferit bomboane unor copii şi a primit flori de la expozanţii Expo Flora

Foto: emaramures.ro
Traian Băsescu: Şoţia mea primeşte foarte des flori, de la mine

Preşedintele Traian Băsescu a participat, sâmbătă, la Craiova, la festivităţile organizate de Primărie cu prilejul zilei de 1 iunie, împărţind bomboane unor copii, dar şi la expoziţia Expo Flora 2009, unde a primit diverse flori de la expozanţi.

Şeful statului a fost întâmpinat de primarul Craiovei, Antonie Solomon, şi de reprezentanţi ai PD-L Dolj. Traian Băsescu a participat şi la cea de-a 26-a ediţie a expoziţiei de flori, Expo Flora.

Preşedintele Traian Băsescu a participat la Craiova la festivităţile organizate de municipalitatea craioveană cu prilejul zilei de 1 iunie. În timpul întâlnirii cu cei mici, preşedintele Traian Basescu le-a urat acestora, indiferent că sunt fetiţe sau băieţi, să ajungă preşedinţi ai României. De asemenea, preşedintele a povestit ziariştilor că atunci când era mic era un copil răzgâiat. "Am fost un copil uneori mai răzgâiat, mai neascultător, dar întotdeauna un copil care s-a încadrat în limitele normale ale copilului care vrea mai mult să ştie decât să facă ceva care nu ar fi fost normal să fie făcut, la fel ca toţi copiii de care noi spunem că sunt obraznici. De fapt, toţi copiii vor să ştie, iar eu am vrut să ştiu mai multe", a spus şeful statului.

Traian Băsescu a fost aşteptat de aproximativ 250 de copii în sala de şedinţe. Iniţial era plănuit ca întâlnirea cu cei mici să aibă loc în Casa Prefecturii, însă la Craiova a plouat torenţial, vremea dând peste cap planurile organizatorilor celor două evenimente.

Preşedintele Traian Băsescu a mers în această dimineaţă şi la târgul tradiţional de ceramică de la Horezu, judeţul Vâlcea. Târgul "Cocoşul de Hurez", care se desfăşoară timp de trei zile, a ajuns la cea de-a 39-a ediţie. Şeful statului a primit buchete de flori oferite de copii, precum şi o farfurie de ceramică, de la un copil îmbrăcat în costum popular.

La intrarea în târg, Traian Băsescu a fost întâmpinat de un grup de simpatizanţi PSD, care s-au înghesuit să dea mâna cu şeful statului, iar unii dintre ei i-au urat să aleagă bine, "Alege bine!" fiind sloganul PSD la alegerile europarlamentare.

Citeşte şi Traian Băsescu, întâmpinat cu simpatie de un grup de pesedişti la Târgul Cocoşului de la Horezu

Mai multe articole despre:
Traian Băsescu Craiova Horezu