MENIU

Traian Băsescu a criticat modul de lucru al echipei conduse de ministrul Andronescu pentru elaborarea Codului Educaţiei

Băsescu: Este prima dată când acceptăm nevoia de a schimba maniera în care ne raportăm la educaţie
foto: NewsIN
Băsescu: Îmi exprim dezamăgirea faţă de cei care au redactat în câteva săpămâni un Cod al Educaţiei, la elaborarea căruia nici măcar nu i-au invitat pe membrii Comisiei Miclea

Modernizarea României, integrarea în UE şi capacitatea nostră de a face performanţă depinde de modernizarea sistemului de educaţie. Aceasta este părerea preşedintelui Traian Băsescu exprimată la dezbaterea pe legile educaţiei organizată la Camera Deputaţilor. Preşedintele şi-a exprimat dezămăgirea faţă de "atitudinea celor care au elaborat în câteva săptămâni un Cod al educaţiei".

Traian Băsescu a criticat modul de lucru al echipei conduse de ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, care a elaborat Codul Educaţiei. "Îmi exprim dezamăgirea faţă de cei care au redactat în câteva săpămâni un Cod al educaţiei, la elaborarea căruia nici măcar nu i-au invitat pe membrii Comisiei Miclea. Astfel s-a introdus o formă de rivalitate care contrazice atât spiritul nepartizan al Comisiei Miclea, cât şi spiritul consensual al Pactului Naţional pentru Educaţie", a explicat Băsescu.

Traian Băsescu a spus că nu doreşte să susţină "exclusiv" o formulă redactată de unii sau de alţii. "Este bine să existe soluţii concurente şi dialog, iar dezbaterea la care participăm poate fi un bun prilej în acest sens", a spus preşedintele, precizând că încurajează Guvernul să ţină seama de toate opiniile.   

Preşedintele a afirmat la dezbaterea de la Parlament că educaţia reprezintă un domeniu strategic pentru dezvoltarea unei ţări şi că în ciuda disputelor pe care le găsim în spaţiul public, pentru întâia oară, "este unanim acceptată necesitatea unor legi care să modernizeze sistemul de educaţie şi să îl racordeze atât la dinamica societăţii româneşti, cât şi la realităţile europene şi globale".

"Am convingerea că suntem cu toţii de acord asupra faptului că modernizarea statului şi integrarea în UE nu pot avea loc fără o schimbare radicală a sistemului de educaţie. Este iluzoriu să credem că putem face performanţă ca naţiune fără ca sistemul de educaţie să fie performant. Aceasta presupune capacitatea sistemului de a forma elevi şi studenţi capabili atât din punct de vedere profesional, cât şi cultural să ducă România înainte, să fie mai buni decât generaţia care exercită acum decizia", a declarat preşedintele Traian Băsescu care a subliniat că "sistemul de educaţie actual nu răspunde acestor nevoi aşa cum o arată toate studii făcute până acum. Este ceea ce rezultă şi din raportul comisiei prezidenţiale pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniul educaţiei şi cercetării, raport fundamentat ştiinţific şi nepolitizat care s-a bucurat de o apreciere unanimă".

Traian Băsescu a amintit că dezbaterea lansata odată cu înfiinţarea Comisiei în noiembrie 2006 şi impulsionată de raportul prezentat în iulie 2007 are ca principal rezultat faptul că "vorbim altfel despre ceea ce se întâmplă în învăţământ. Este prima dată când acceptăm nevoia de a schimba maniera în care ne raportăm la educaţie, nevoia de a porni de la beneficiari".

"Actualul moment în care modernizarea sistemului de educaţie a devenit un subiect public major constituie o şansă care nu trebuie ratată. Ştiu că unii vor să rămânem la stadiul diagnosticului, fără a aplica soluţii concrete. În acest sens argumentul principal din ultimul timp este cel al lipsei dezbaterii", a adăugat Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu a spus că numai cine nu doreşte cu adevărat modernizarea sistemului de învăţământ poate susţine că mai trebuie amânat momentul unei decizii şi a vorbit de două opţiuni. "Vrem să reformăm sistemul sau să-l cârpim? Dacă vrem să-l reformăm acum este momentul, dacă vrem să-l cârpim vom mai discuta despre reforma învăţământului încă zece ani cu rezultatele deja cunoscute", a spus şeful statului. 

"În urma publicării raportului şi semnării Pactului pe Educaţie, în martie 2008, această comisie a elaborat o strategie pentru reforma educaţiei, iar pe 30 aprilie 2009 a supus dezbaterii publice soluţiile legislative elaborate în baza propunerilor primite de la semnatarii pactului", a spus preşedintele care a concuzionat că "se vorbeşte neîntemeiat despre grabă de vreme ce există un proces ce durează din 2006".