Traficul a fost restricţionat în Capitală, din cauza unei procesiuni organizate în ajun de Florii
Câteva mii de credincioşi au participat, pe 11 aprilie, în ajun de Florii, la o procesiune organizată de Patriarhia Română.
Pelerinii s-au adunat la Mănăstirea Radu Vodă, de unde au plecat la orele 17:00 spre Catedrala Patriarhală, unde au fost întâmpinaţi de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel.
Cu o jumătate de oră înainte de ora 17.00, la mânăstirea Radu Vodă se strânseseră deja peste o mie de credincioşi de toate vârstele, printre care zeci de preoţi şi elevi ai Seminarului Teologic. În zonă se aflau şi jandarmi, care au asigurat securitatea pe durata procesiunii.
Astfel, din cauza procesiunii, sâmbătă, între orele 17:00 şi 18:30, traficul a fost restricţionat pe Strada Radu Vodă – Bulevardul Mărăşeşti – Bulevardul Dimitrie Cantemir - Calea Şerban Vodă – Strada Principatele Unite – Aleea Mitropoliei.
Creştin-ortodocşii au sărbătorit, duminică, intrarea Domnului în Ierusalim, Floriile.