MENIU

Război în Ucraina, ziua 1143: Rusia continuă să înainteze în regiunile ucrainene: care este cea mai nouă CUCERIRE a sa - LIVE TEXT

Război în Ucraina / Foto: Profi Media

Ministerul rus al Apărării a anunţat că forţele sale au cucerit satul Zhuravka din regiunea de graniţă din nordul Ucrainei Sumî, deşi oficialii ucraineni nu au recunoscut că a fost capturat, relatează Reuters. Ucraina a ajuns în ziua cu numărul 1143 de război. 

Moscova a desfăşurat de mult timp atacuri aeriene asupra regiunii care se învecinează cu Kursk, de unde încearcă să evacueze forţele ucrainene care au mai rămas, la opt luni după ce au lansat o incursiune dincolo de graniţă şi au cucerit bucăţi mari de teritoriu.

Oficialii ucraineni au afirmat că activitatea militară rusească s-a intensificat pe partea lor de grniţă, dar nu a recunoscut că Zhuravka a căzut în mâinile ruşilor.

În urmă cu patru zile, Moscova a susţinut că forţele sale au capturat un alt sat din regiune, Basivka, afirmaţie negată de oficialii ucraineni.

Cel mai recent raport al Ministerului Apărării din Rusia nu a oferit detalii dincolo de a arăta că trupele sale controlează Zhuravka.