Tot mai mulţi români din Spania se pregătesc să revină în ţară
Spania a fost pământul făgăduinţei pentru sute de mii de români veniţi să caute o viaţă: mai precis un job plătit din care fie să trimită bani acasă pentru copii, fie să poată aduna ceva economii din care să îşi cumpere o casă. Dar criza le ruinează visele.
Economia iberică este puternic lovită, joburile sunt tot mai puţine, banii nu mai vin uneori deloc săptămâni la rând. Şi atunci, tot mai mulţi români, cu regrete sau chiar cu lacrimi în ochi, vor să revină acasă.
Spania este plină de şomeri, sunt peste trei milioane. Printre ei, foarte mulţi români, cei fugiţi aproape, de acasă unde nu puteau câştiga banii de care aveau nevoie. Acum, românii au ajuns săraci şi în Spania. Şi vor acasă.
La biserica românilor se adună toate poveştile, toate ofurile. Iar preotul vede în fiecare săptămână că sunt tot mai puţini credincioşi la slujbă.
Spaniolii privesc tot mai îngrijoraţi spre buzunarele lor, dar şi spre job-urile pe care acum le-ar dori înapoi de la imigranţi aşa că românii se duc cu gândul tot mai mult spre casa de acasă.
Micii întreprinzători nu au scăpat nici ei de colţii ascuţiţi ai crizei. Clienţii sunt tot mai puţini, coşurile de cumpărături tot mai puţin încărcate.
Decizia este greu de luat, poate chiar mai greu decât cea de a fi plecat în Spania acum câţiva ani. Dar criza este mai uşor de suportat lângă ai tăi.