MENIU

Tomac: Chestiunea Tezaurului României sechestrat la Moscova trebuie adusă pe agenda UE - Ce demers pregătește europarlamentarul român

Eugen Tomac/ Facebook

Demers important al europarlamentarului PMP Eugen Tomac. Reprezentantul României în Parlamentul European a decis să readucă în discuție problema Tezaurului României de la Moscova, menționând că țara noastră este "singurul stat din lume care a depozitat în timp de război întregul său tezaur în alt stat, în baza unei înțelegeri bilaterale, iar apoi acesta a fost sechestrat". "El trebuie făcut cunoscut și promovat constant, atât timp cât va fi necesar, până va fi adus acasă", a declarat Tomac.

"Am avut prilejul de a participa ieri, la invitația Băncii Naționale a României, la simpozionul "Tezaurul României evacuat la Moscova - un drept de creanță mai vechi de un secol".
 
România este singurul stat din lume care a depozitat în timp de război întregul său tezaur în alt stat, în baza unei înțelegeri bilaterale, iar apoi acesta a fost sechestrat.
 
Pe lângă tezaurul Băncii Naționale a României, care cuprinde peste 93 de tone de aur, la Moscova a fost dus și întregul tezaur cultural. La acea vreme, Guvernul a decis să golească toate mănăstirile, să strângă toate colecțiile de artă publice și private, colecțiile Academiei Române, chiar și bijuteriile Reginei Maria, precum și arhivele principalelor instituții ale statului: Consiliul de Miniștri, Parlamentul, Arhivele diplomatice, cele privind siguranța statului. Au fost, de asemenea, trimise hrisoave, pergamente cu peceți domnești, panaghiarele lui Ștefan cel Mare de la Mănăstirea Neamț, Epitaful de la Cozia (1936) și multe alte cărți vechi, picturi valoroase, precum și portretul lui Avram Iancu în mărime naturală. Toată memoria națiunii române a fost dusă la Moscova.
Acum, când securitatea Europei este pusă la grea încercare de războiul declanșat de Rusia, țările europene sunt obligate să-și consolideze mecanismele de apărare și să regândească fundamental întreaga viitoare comunicare cu Moscova, aceasta fiind în prezent suspendată. De aceea, am afirmat ieri, în cadrul simpozionului, că acum este momentul potrivit pentru a face cunoscut la nivel european dosarul Tezaurului României de la Moscova", a transmis liderul PMP, într-un mesaj postat pe Facebook.
 
El a arătat că, "acum, când Uniunea Europeană își definește strategia privind combaterea traficului de bunuri culturale relocate în timp de război, trebuie să acționăm și să facem cât mai cunoscută această problematică la nivelul instituțiilor europene".
 
"Eu voi iniția un amplu demers de promovare a situației Tezaurului României sechestrat în Rusia. Primul pas va fi prezentarea, în Parlamentul European, a celor două volume excepționale traduse în limba engleză: "The Romanian National Bank Treasure Taken to Moscow" scrisă de domnul Cristian Păunescu și "Destinul Tezaurului României" o colecție de documente inedite, autor Ilie Schipor", a arătat europarlamentarul.
 
Potrivit acestuia, situația Tezaurului României de la Moscova este un subiect complex care necesită un răspuns personalizat la nivel european.

Mugur Isărescu vrea să aducă tezaurul de la ruși în țară. Ce demersuri face BNR după un secol de negocieri surde cu Rusia

"El trebuie făcut cunoscut și promovat constant, atât timp cât va fi necesar, până va fi adus acasă.
 
Sunt profund onorat și îi mulțumesc domnului academician Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naționale, pentru moneda “100 de ani de la încheierea unificării monetare" pe care mi-a oferit-o.
Indiferent cât va dura, nu avem dreptul să renunțăm. Acest demers este legitim și trebuie privit ca un act firesc de demnitate națională, pentru că are o dimensiune uriașă istorică, politică și, bineînțeles, monetară", a mai spus Eugen Tomac.
 
Mai multe articole despre:
eugen tomac tomac pmp tezaur romania moscova