Toja: "Înainte să vin în România nu ştiam decât de Dracula, Hagi, Popescu şi Petrescu"
Juan Toja, mijlocaşul columbian al Stelei, a vorbit joi despre adaptarea sa la viaţa şi fotbalul din România. Toja a dezvăluit că înainte de a ajunge în România nu cunoştea decât legenda lui Dracula, dar că auzise şi de Hagi, Gică Popescu şi Dan Petrescu, jucători care au învins naţionala ţării sale la mondialul din 1994.
"Când am venit în România, mi-a fost ceva mai greu să mă acomodez cu limba, obiceiurile, oraşul, antrenamentele, meciurile. Sunt lucruri normale, care necesită timp. Acum cred că am ajuns să cunosc mai bine cultura acestei ţări şi m-am acomodat cu colegii şi stilul de viaţă. Acum mă simt mult mai bine în această ţară", a mai spus Toja.
Juan Carlos Toja (23 de ani) a fost achiziţionat de Steaua în august 2008 de la grupare americană FC Dallas. Columbianul a semnat un contract pe patru ani cu Steaua.