MENIU

Tinerii din PSD îi cer demisia lui Berceanu din cauza accidentelor feroviare

Foto: NewsIn

Tineretul Social Democrat (TSD) cere demisia imediată şi de onoare a ministrului interimar al Transporturilor, Radu Berceanu, ca urmare a înmulţirii accidentelor feroviare, care au culminat cu accidentul de luni, de la Romuli, soldat cu mai mulţi răniţi.

"TSD îl acuză pe Radu Berceanu de incompetenţă managerială, fapt care a condus la criza fără precedent a CFR, şi de lipsă de viziune referitoare la scoaterea din faliment a transportului pe căile ferate. Reamintim faptul că, pe toată durata mandatului său, Radu Berceanu nu s-a preocupat de problemele reale ale ministerului, ci doar de identificarea resurselor financiare şi colectarea banilor necesari campaniei lui Traian Băsescu", se arată într-un comunicat semnat de Nicolae Bănicioiu, preşedintele TSD.

TSD consideră că Radu Berceanu nu are ce căuta în funcţia de ministru al Transporturilor şi solicită celor din conducerea PDL să renunţe la a-l mai propune pe actualul ministru interimar pentru un nou mandat în fruntea Ministerului Transporturilor.

Mai multe articole despre:
accident demisie feroviar TSD Radu Berceanu