MENIU

Tinerii acuzaţi de uciderea şi tranşarea unui bărbat, în Timişoara, au fost arestaţi pentru 30 de zile

FOTO: newstimisoara.ro

Sergiu Florea şi Carmen Bejan au fost arestaţi preventiv, pentru o perioadă de 30 de zile, după ce magistraţii au considerat că infracţiunile comise de cei doi sunt prea grave şi nu pot fi judecaţi în libertate.

Sergiu Florea este acuzat de omor deosebit de grav, iar Carmen Bejan a fost acuzată de complicitate la omor. La pronunţarea deciziei de arestare preventivă a fost prezentă familia fetei şi avocata, aceasta afirmând că tânara este nevinovată şi că nu a ajutat decât la cărarea picioarelor bărbatului ucis.

Mihaela Pop, purtătoarea de cuvânt a Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, susţine că studenţii sunt acuzaţi oficial de crimă. Victima, Trifan Shrott, a fost ucisă cu 50 de lovituri de cuţit. 

Sâmbătă dimineaţă a fost descoperit cadavrul tranşat al unui bărbat de 65 de ani în portbagajul unui autoturism Mercedes, din Timişoara. Poliţiştii au fost anunţaţi de paznicul unui cămin studenţesc al Universităţii de Medicină din Timişoara, după ce a văzut doi tineri, un băiat şi o fată, cărând un bagaj voluminos, din care s-au scurs câteva urme de sânge.

Citeşte şi Crima de la Timişoara: Studenţii medicinişti l-au omorât pe bătrân cu 50 de lovituri de cuţit GALERIE FOTO