MENIU

Tenis: Tommy Haas, bolnav de gripă porcină

Foto: sportgate.de

Jucătorul german de tenis Tommy Haas, numărul 17 mondial, a anunţat marţi că s-a îmbolnăvit de gripă porcină, dar speră ca în scurt timp să reia antrenamentele, deoarece este aproape vindecat, potrivit cotidianului german Bild, citat de AFP.

"Totul a început săptămâna trecută, în timpul turneului din Stockholm. Mă durea în gât, avem frisoane şi noaptea am avut febră", a spus jucătorul în vârstă de 31 de ani. "Timp de trei zile nu am putut să ies din camera de hotel. Am fost consultat de medicul meu din Munchen şi rezultatul a fost pozitiv. A fost un şoc pentru mine", a adăugat acesta, care a mai spus că speră să reînceapă antrenamentele, deoarece nu mai prezintă simptomele bolii.

"Atunci când eşti într-o formă fizică bună, cum sunt eu acum, te vindeci relativ rapid de această gripă", a spus Haas.

Aproape 30.000 de germani sunt infectaţi cu virusul A/H1N1 şi s-au înregistrat 6 decese, iar autorităţile au cerut populaţiei să se vaccineze.
Mai multe articole despre:
Tenis Tommy Haas gripă porcină