MENIU

Tenis: Surorile Serena şi Venus Williams s-au calificat şi în finala de dublu de la Wimbledon

Foto: rajster.wordpress.com

Perechea americană Serena Williams/Venus Williams s-a impus, vineri, în faţa cuplului Cara Black (Zimbabwe)/Liezel Huber (Statele Unite), scor 6-1, 6-2, într-un meci din semifinalele turneului de la Wimbledon, informează site-ul oficial al competiţiei.

Serena Williams şi Venus Williams au câştigat turneul de Grand Slam de la Wimbledon la dublu de trei ori până acum (2000, 2002, 2008).

Cele două surori îşi vor disputa sâmbătă titlul probei de simplu, aceasta fiind a patra finală de la Wimbledon în care se întâlnesc, după cele din 2002, 2003 şi 2008.  În primele două s-a impus Serena, pentru ca în 2008 Venus să îşi aconteze cel de-al cincilea titlu din carieră la Grand Slam-ul londonez.
Mai multe articole despre:
Tenis Wimbledon Serena Williams Venus Williams