Tenis: Hănescu se află pe locul 32 în clasamentul ATP, cea mai bună clasare din carieră
Tenismenul român Victor Hănescu a urcat o poziţie în ierarhia mondială ATP şi se află pe locul 32, aceasta fiind cea mai bună clasare a sportivului din carieră, informează site-ul ATP. La feminin, cel mai bine clasată sportivă din România rămâne Sorana Cârstea, locul 40.
Victor Hănescu se afla pe locul 33 în clasamentul precedent şi a reuşit să urce un loc, el acumulând 1.536 de puncte. Un alt român aflat în primii 100 de tenismeni ai lumii este Victor Crivoi, care ocupă poziţia a 99-a, cu 790 de puncte.
La dublu, cel mai bine clasat tenismen român este Horia Tecău, el aflându-se pe locul 73, cu 1.587 de puncte, în coborâre cu trei poziţii faţă de ierarhia precedentă.
În fruntea clasamentului mondial, lucrurile au rămas neschimbate, spaniolul Rafael Nadal fiind în continuare lider, cu 14.960 de puncte. El este urmat de marele său rival, elveţianul Roger Federer, care are 10.470 de puncte, în timp ce poziţia a treia este ocupată de britanicul Andy Murray, cu 9.020 de puncte. Singura modificare în Top 10 este urcarea lui Nikolay Davydenko (Rusia) pe locul 10, el depăşindu-l pe Gael Monfils (Franţa).
La feminin, Sorana Cârstea se află pe poziţia 40 în clasamentul mondial, cu 1.420 de puncte. Următoarea româncă din clasament este Monica Niculescu, care se află pe locul 59, în coborâre cu 3 locuri, cu 999 de puncte. Edina Gallovits a urcat trei poziţia, până pe 78, şi are 779 de puncte.
La dublu, cel mai bine stă Monica Niculescu, care este pe locul 31, ea fiind urmată de Sorana Cârstea (37) şi Edina Gallovits (97).
Primele trei locuri ale clasamentului au rămas neschimbate, ele fiind ocupate, în ordine, de Dinara Safina (Rusia), Serena Williams (SUA) şi Venus Williams (SUA). Elena Dementieva (Rusia) a urcat pe locul 4, ea făcând schimb cu Jelena Jankovic (Serbia), care a coborât pe 5, în timp ce Caroline Woznocki (Danemarca) a reuşit să urce pe locul 10.