MENIU

Tenis: Federer îşi revendică locul în istorie cu victoria în epopeea de patru ore - presă

Foto: www.wimbledon.org

Elveţianul Roger Federer este considerat de cotidianul englez Dailymail "tenismenul cel mai de succes din sportul alb", după ce victoria din finala de la Wimbledon i-a adus al 15-lea titlu de Mare şlem din carieră, depăşind astfel recordul lui Pete Sampras.

"Federer a devenit cel mai de succes tenismen din toate timpurile, după meciul numit nebun, în care au căzut recordurile într-o finală epopeică a Wimbledonului. El a câştigat cel de-al 15-lea titlu de Mare şlem din carieră şi l-a depăşit pe Pete Sampras, învingându-l pe Andy Roddick", scrie Dailymail.

Chiar dacă elveţianul l-a detronat pe Nadal după victoria de la Wimbledon, cotidianul AS titrează: "Federer, cel mai mare. A coborât din nori mingea care i-a dat lovitura finală unui Roddick epuizat, iar Federer urca spre cer. Dar în aceste timpuri ale comercializării, adevărata glorie i-a revenit firmei Nike: primul lucru pe care l-a făcut Federer a fost să meargă la scaunul său şi să scoată o haină delicată cu numărul 15 brodat pe ea: 15 titluri de Mare şlem. În afara celor din jurul lui, în afară de Federer, nimeni nu ar fi văzut haina dacă el nu ar fi câştigat".

Ziarul fracez L'Equipe scrie la rândul său: "Federer în istorie! Ca nişte colegi de serviciu la aparatul de cafea, Roger Federer vorbeşte cu Pete Sampras, Rod Laver şi Bjorn Borg după finala sa istorică. Elveţian, american, australian şi suedez vorbesc aceeaşi limbă, legendele tenisului cu 51 de titluri de Mare şlem. Roger Federer a bătut recordul lui Pete Sampras şi se găseşte singur în lumea cu 15 titluri de Mare şlem, câştigate pe patru suprafeţe diferite. Decorul este perfect, templul tenisului găzduieşte cu respect şi entuziasm campionul".

Presa din Elveţia nu s-a lăsat mai prejos şi a umplut de superlative paginile, toate la adresa lui Federer. "Bucuraţi-vă de Roger Federer" scrie Basler Zeitung (BaZ), cotidianul din oraşul natal al tenismenului, Basel. "Federer a reuşit în tenis mai mult decât au reuşit alţii înaintea lui. El este cel mai bun în acest sport şi este urmărit în toate colţurile lumii".

Un alt cotidian elveţian The Tages-Anzeiger scrie: "De la zero la 15 în şase ani. El a reuşit un număr record de titluri de Mare şlem într-o perioadă atât de scurtă. Cea mai cunoscută personalitate a Elveţiei ne-a arătat în tenisul de talie mondială cum se poate trece de criză. După ani cu victorii ne-a făcut să suferim alături de el, câştigând un singur turneu de Mare şlem în 2008 şi pierzând locul 1 în faţa lui Nadal. Asta ne arată că în spatele succesului său este mai mult decât un talent fenomenal. Este un luptător pasionat şi un manager bun al talentului său".

Cotidianul în limba franceză Le Temps titrează: "Un rege, 15 coroane. Istoria continuă să fie scrisă, cartea recordurilor va rămâne în curând fără pagini. Nu rămâne niciun cuvânt ca să descriem înălţimea la care a ajuns Federer, deja încoronat cel mai bun tenismen al tuturor timpurilor".

Tenismenul elveţian Roger Federer a câştigat duminică turneul de la Wimbledon după ce l-a învins pe americanul Andy Roddick, scor 5-7, 7-6, 7-6, 3-6, 16-14, şi a obţinut al 6-lea titlu de Mare Şlem la Londra şi pe cel de-al 15-lea din carieră, depăşind recordul lui Pete Sampras.

După acest succes, Federer a redevenit numărul 1 mondial, depăşindu-l pe actualul lider, Rafael Nadal, care nu a participat la acest turneu din cauza unei accidentări.
Mai multe articole despre:
Tenis Roger Federer Wimbledon