Talibanii riscă să destabilizeze Afganistanul şi Pakistanul
Atacurile de anvergură din ultimele zile ale insurgenţilor islamişti obligă SUA şi NATO la schimbarea strategiei. Statele Unite pornesc de la principiul că nu vor câştiga lupta împotriva teroriştilor din Afganistan fără participarea Pakistanului.
Administraţia Obama şi-a trimis, ieri, emisarul special pentru Afganistan şi Pakistan, Richard Holbrooke, la Kabul, pentru a vedea care este situaţia, iar noul lider de la Casa Albă l-a sunat pe preşedintele Pakistanului, Ali Asif Zardari.
În timpul convorbirii, şeful statului american şi-a exprimat „sprijinul faţă de democraţia pakistaneză şi angajamentul faţă de menţinerea unui parteneriat strâns cu Islamabadul. Cei doi au subliniat necesitatea unei strategii comune pentru a aduce pacea şi securitatea în regiune.