MENIU

Subvenţiile pentru cazarea în căminele studenţeşti vor fi indexate în raport cu inflaţia

Foto: wordpress.com

Implementarea unui program de mobilitate pentru studenţi, creşterea subvenţiilor pentru cazarea în cămin şi a burselor studenţeşti au fost principalele subiecte de discuţie dezbătute joi de reprezentanţii studenţilor cu Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.

"Am discutat cu Ministrul Ecaterina Andronescu o serie de probleme ale studenţilor, printre care imposibilittea acestora de a studia un semestru sau două la altă universitate decât cea la care sunt înscrişi, după modelul Erasmus. Ministrul ne-a promis că va emite un ordin prin care să reglementeze mobilitatea studenţilor în universităţile din ţară", a explicat Cezar Mihai Hăj, preşedintele Alianţei Naţionale a Organizaţiilor de Studenţi din România, după discuţia avută joi cu Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.

Printre subiectele de discuţie propuse de studenţi s-au numărat şi o serie de revendicări financiare, şi anume majorarea burselor studenţeşti cu 15% şi a subvenţiei de cămin.

"Am convenit cu doamna ministru ca subvenţia pentru cazare să crească în raport cu inflaţia, astfel încât studenţii să nu fie nevoiţi să plătească mai mult la regia de cămin", a adăugat Mihai Hăj.

Ministrul Ecaterina Andronescu i-a asigurat pe reprezentanţii ANOSR că toţi studenţii îşi vor primi bursele majorate din aprilie.

În urmă cu două săptămâni, studenţii membri ai ANOSR au organizat mai multe acţiuni de protest din cauză că nu au primit bursele majorate cu 15%, aşa cum li se promisese la începutul anului universitar.