Studenţii ar putea fi testaţi anti-doping înaintea examenelor
Studenţi ar putea fi supuşi unor teste de depistare înainte examenelor, precum sportivii înaintea competiţiilor, dată fiind utilizarea din ce în ce mai frecventă a medicamentelor psihostimulante în mediile universitare, potrivit unui cercetător australian.
Într-un articol publicat în revista Journal of Medical Ethics, Vince Cakic, de la departamentul de psihologie al Universităţii din Sidney, stabileşte mai multe paralele între folosirea medicamentelor pentru ameliorarea performanţelor intelectuale şi dopajul sportiv.
Situaţii precum necesitatea de a memora o sinteză a literaturii ruse sau a unei formule complexe într-o seară îi pot determina pe studenţi să apeleze la medicamente nootrope, utilizate pentru tratarea demenţelor sau a problemelor de atenţie, explică Vince Cakic. Acesta vorbeşte despre medicamente precum modafinil (Provigil), metilfenidat (Ritaline), amfetamină (Dexedrine), piracetam (Nootropil), donepezil (Aricept), galantamina (Reminyl) sau selegilină (Deprenyl).
Utilizarea non-medicală a metlfenidat-ului sau amfetaminei este proprie unei pătrimi dintre studenţii din anumite campusuri universitare americane, subliniază cercetătorul. Efectul acestora este azi "modest", însă cu dezvoltarea aşteptată a noilor nootrope, spre exemplu pentru tratarea maladiei Alzheimer, folosirea acestor medicamente de către studenţi sănătoşi se poate răspândi.
"Ar tebui interzisă utilizarea nootropelor de către studenţi şi pe ce bază?", întreabă Vince Cakic, care se îndoieşte de posibilitatea unui control eficient. "Eşecurile şi incoerenţele politicii anti-dopaj în sport se vor reflecta în mediile universitare dacă o abordare razonabilă şi realistă a problemei nootropelor nu va fi adoptată", avertizează acesta.
Luând exemplul cofeinei, care nu prezintă riscuri şi este acceptată, Vince Cakic estimează că siguranţa medicamentelor va fi un factor important în acceptarea folosirii nootropelor în mediile universitare.