MENIU

Statul datorează firmelor private suma de 2,2 miliarde de euro

Foto: NewsIn

Pe lângă toate problemele legate de o posibilă îngheţare a salariilor bugetarilor, apare una şi mai gravă. Peste 100.000 de oameni ar putea rămâne pe drumuri şi câteva mii de firme ar putea da faliment dacă statul nu îşi va plăti datoriile către mediul privat. Este vorba de cifre care depăşesc, potrivit vicepremierului Dan Nica, două miliarde de euro.

Potrivit jurnaliştilor de la Gândul, printre marii datornici se numără ministerul Educaţiei, care are de plătit servicii de aproape 830 de milioane de lei către firmele care au făcut lucrările de reparaţii la şcoli şi universităţi.

Potrivit lui Cristian Pârvan, secretar general AOAR, "prima măsură este ca statul să-şi plătească toate datoriile pentru a evita punerea în imposibilitatea de plată a firmelor. "S-a convenit că nu se poate deocamdată până nu se fac evaluări cu plata TVA la încasarea facturilor, dar să se facă compensări cu orice alte datorii", a mai spus Pârvan.

Vicepremierul Dan Nica susţine că datoriile sunt o moştenire de la fosta guvernare. "Mi-aş fi dorit să avem suficienţi bani pentru toate investiţiile, din păcate trebuie să plătim şi două miliarde pe care ni le-au lasat ceilalţi, riscul de a băga în faliment zeci de firme este real", a apreciat Nica.

Reprezentanţii guvernului susţin că fac eforturi pentru plata datoriilor şi au inclus această măsură pe primul loc în planul anticriză.