MENIU

Spitalele vor raporta zilnic cazurile de afecţiuni cu simptome similare cu ale gripei porcine

Foto: shutterstock.com

În spitalele de boli infecţioase au fost constituite comisii responsabile de managementul posibilelor cazuri de gripă porcină şi a fost introdus sistemul de raportare zilnică a numărului de infecţii acute respiratorii superioare, pneumonii şi gripă, a anunţat Ministerul Sănătăţii.

Potrivit ministerului, prima centralizare a cazurilor de infecţii acute respiratorii superioare, pneumonii şi gripă va fi realizată astăzi, 4 mai, şi va cuprinde intervalul 1-3 mai. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au precizat că românii care se întorc în ţară trebuie să completeze, înainte de a ajunge la graniţă, declaraţii privind starea de sănătate.

"Distribuirea formularelor a început joi seara, iar acestea se completează atât de cei care se întorc în România cu avionul, cât şi de cei care vin cu autocarul. Declaraţiile sunt pe propria răspundere a semnatarului, iar persoanele suspecte de îmbolnăvire sunt trimise, de la punctele medicale de la frontieră, la spitale, pentru analize", au precizat reprezentanţii ministerului.