Spania prevede că numărul de şomeri va depăşi 4 milioane, în 2010
Numărul de şomeri din Spania va rămâne peste nivelul de 4 milioane în 2010, însă este puţin probabil să depăşească 5 milioane, în contextul în care economia va începe să-şi revină, a declarat, pentru cotidianul El Publico, ministrul spaniol al Economiei, Elena Salgado.
Spania înregistrează cea mai mare rată a şomajului din Uniunea Europeană, aceasta atingând 17,9% în mai, potrivit statisticilor UE. Comisia Europeană estimează că nivelul şomajului va depăşi 20% în 2010, când Spania preconizează o revenire la creştere economică.
"Produsul intern brut continuă să scadă şi vom înregistra câteva trimestre de creştere economică negativă, deşi declinul va fi mai moderat. Cred că vom reveni pe creştere la mijlocul lui 2010", a spus Salgado.
Guvernul spaniol prevede o creştere economică de 1,8%, în 2011, şi de 2,7%, în 2012, a mai spus aceasta.
Previziunile sunt mai optimiste decât cele ale Comisiei Europene, care estimează că Spania va fi ultimul stat din UE ce va reveni la creştere economică trimestrială, probabil în 2011.