MENIU

Soţul şi alte trei rude ale vrăjitoarei Sidonia au fost reţinuţi de poliţie

foto: NewsIN

Vrăjitoarea Sidonia a rămas fără ajutoare! Se pare că a lăsat-o harul chiar într-un moment de restrişte. Nu a reuşit să-i vadă în globul de cristal pe mascaţii care stăteau la pândă pentru a-i sălta pe soţul ei şi alţi trei membri ai familiei sale pentru şantaj şi lipsire de libertate.

Ghicitoarea a rămas însă în libertate. Probabil dă în cărţi să vadă ce decid judecătorii - dacă va sărbători Paştele alături de familie sau nu.

Anchetatorii au deja două plângeri din partea unor victime. Acestea povestesc că au apelat la ajutorul ghicitoarei. Aşa intrau în cercul de interes al soţului şi copiilor acesteia. Clienţii se transformau rapid în victime.

Aceştia susţin că rudele vrăjitoarei le-au sechestrat şi sub ameninţarea armei le-au pus să semneze diverse documente prin care certificau că au împrumutat mii de euro. Pe care apoi trebuiau să îi şi dea. Dacă nu aveau bani, şantajiştii acceptau şi maşini la schimb.

Poliţiştii sunt convinşi că numărul celor care în loc de o îndrumare de la vrăjitoarea Sidonia s-au ales cu ameninţări şi datorii uriaşe, este mult mai mare. Au şi găsit în urma percheziţiilor nenumărate chitanţe cu datorii fictive. Însă, se pare că victimele se tem de blestemele vrăjitoarei, căci până acum nu au depus plângere. 

 

Mai multe articole despre:
poliţie arme şantaj anchetatori