MENIU

Slovenia îşi va produce propria variantă de Viagra, cu 30% mai ieftină

Foto: telegraph.co.uk

Un laborator farmaceutic sloven a anunţat vineri că va lansa în septembrie un medicament din familia Viagra, prescris pentru combaterea impotenţei masculine, şi care va costa cu 30% mai puţin, transmite AFP.

"Îl vom lansa mai întâi în Slovenia, apoi îl vom propune Europei Centrale, de Est şi chiar de Vest, atunci când drepturile de licenţă de comercializare a Viagra în aceste ţări vor expira" (în 2012), a declarat directorul laboratorului Krka, Joze Colaric.

Rusia, în mod deosebit, este percepută ca o piaţă importantă.

Medicamentul va fi comercializat sub denumirea de Vizarsin. Şi spre deosebire de pilulele Viagra produse de laboratorul american Pfizer şi care sunt de culoare albastră, comprimatele Vizarsin vor fi albe, a precizat directorul.

Agenţia europeană a medicamentelor (EMEA) a autorizat lansarea pe piaţă a medicamentului sloven în 25 iunie.
Mai multe articole despre:
Slovenia viagra companie farmaceutică