Site-urile de felicitări virtuale au înregistrat sâmbătă creşteri semnificative
Felicitările virtuale câştigă teren. Mii de români au preferat în locul clasicelor ilustrate să trimită celor dragi sau colaboratorilor urări de Paşte prin internet. Potrivit statisticilor, sâmbătă, numărul vizitatorilor de pe site-urile cu felicitări virtuale a crescut considerabil, dublându-se sau chiar triplându-se faţă de o zi obişnuită.
Pe toate site-urile cu felicitări virtuale, vârful de accesări s-a înregistrat sâmbăta, când numărul de vizitatori s-a dublat sau chiar s-a triplat. Interesul din ce în ce mai mare al românilor pentru urările prin internet poate avea două explicaţii - felicitările virtuale sunt gratis şi nu necesită decât un ...click.