MENIU

Sindicaliştii din învăţământul maramureşean au cerut sancţiuni pentru neregulile de la titularizare

Foto: wordpress.com

Sindicaliştii din învăţământul maramureşean au cerut explicaţii şi chiar sancţiuni pentru neregulile care au apărut în urma repartiţiei candidaţilor care au obţinut note peste 7 la examenul de titularizare.

La concursul de titularizare din Maramureş au fost înregistrate câteva situaţii speciale. O candidată care a obţinut nota maximă la examenul de titularizare a constatat, după susţinerea probelor, că a concurat pe un post ocupat.

O altă candidată a rămas fără post, deşi obţinuse nota necesară pentru ocuparea unui post de chimie. Ileana Horoba a candidat pentru postul de ceramică de la Liceul de Artă din Baia Mare. Ea a reuşit să obţină la concurs nota maximă, numai că, ulterior, a constatat că postul era deja ocupat prin detaşare de o persoană care obţinuse anul trecut la titularizare doar 7,25.

Liderul Sindicatului Liber din Învăţământ Maramureş, Liviu Pop, a declarat vineri că postul respectiv de la Liceul de Artă fusese ocupat prin detaşare încă din 5 iunie. În opinia sindicalistului, postul ar fi trebuit ocupat prin detaşare în aprilie şi nu în iunie. Nu este pentru prima dată când un candidat cu nota maximă ocupă doar un post de suplinitor în judeţul Maramureş. Liviu Pop a remarcat că a mai existat un caz similar în urma cu aproximativ doi ani, când o persoană cu 10 nu a putut să ocupe un loc titularizabil, la biologie pentru că nu existau decât posturi de suplinitori.

La repartiţia candidaţilor cu note peste 7 la examenul de titularizare, au fost descoperite şi posturi care nu au fost scoase corect la concurs, fiind vorba despre 8-9 situaţii de acest gen care trebuie acum rediscutate. Unul dintre cazuri se referă la o candidată care a obţinut nota necesară pentru ocuparea unui post de profesor de chimie a constatat ulterior că era vorba de o specializare fizică-chimie, iar ea era de specializare chimie-biologie.

"Problema e cum s-au vacantat aceste posturi. Sau cum au fost publicate aceste posturi de directorii unităţilor şcolare. Dacă apărea un post care avea în componenţa lui specializări diferite trebuia scos cu dublă specializare. De exemplu, la chimie, la Şcoala din Borşa, un post de chimie care avea în componenţă ore de fizică trebuia să apară ca fiind un un post cu specializarea chimie-fizică. Pe acest post s-a titularizat o persoană care are specializarea chimie- biologie. Sunt 12-13 ore de fizică şi vreo 7 ore de chimie. E clar că acea persoană repartizată pe acel post va intra în restrângere de activitate, adică nu va avea post", a spus Liviu Pop.

Liderul SLI Maramureş a mai declarat că va cere explicaţii pentru problemele semnalate de la Inspectoratul Şcolar Judeţean şi directorii de şcoli şi că va cere chiar sancţionarea celor vinovaţi.

"Nu este normal ca în secolul 21 să se ajungă la astfel de probleme, în condiţiile în care avem un sistem informatizat. Vom cere explicaţii şi chiar sancţionarea directorilor de şcoli sau a inspectorilor care au răspuns de mobilitate şi care vor fi găsiţi vinovaţi", a afirmat Liviu Pop.