Seif furat de sub nasul paznicului la Braşov
Au ajuns după gratii, la un an după ce au furat din biroul unei societăţi comerciale un seif cu 90 de mii de euro. Este vorba despre patru tineri din Săcele, care aveau un mod de operare asemănător cu ce au văzut în filme. Suspecţii s-au trădat din momentul în care au încept să facă cheltuieli ostentative din banii obţinuţi în acest mod.
În jaful de 90 de mii de euro totul a mers ca la carte. Cei patru suspecţi au sărit gardul societăţii comerciale fără să fie observaţi de paznic, au forţat două uşi şi au reuşit să fugă cu casa de bani, grea de peste 300 de kilograme. Au spart-o, au luat banii şi au aruncat-o în albia unui râu. Poliţiştii au intrat la bănuieli abia în această toamnă. Odată probată fapta lor, cei patru au fost reţinuţi şi apoi arestaţi de instanţă.
Purtătorul de cuvânt al IJP Braşov, comisarul-şef , spune că “doi dintre suspecţi au mai fost cercetaţi de noi în alte cauze similare, respectiv furtul unor case de bani din societăţi comerciale şi au fost puşi în libertate după o lună sau două, de instanţa de judecată”
Anchetatorii au date că membrii grupului sunt implicaţi şi în alte furturi cu acest mod de operare. Suspecţii sunt cercetaţi pentru furt calificat şi riscă până la 15 ani de închisoare.